Puterea Coachingului
Pe măsură ce adun sesiunile de coaching mă intreb, tot mai des, cum exact funcționeaza ce fac eu ca și coach? Care este valoarea interacțiunii cu un coach? Mă intreb asta mai ales că eu, ca și client de coaching, am fost destul de sceptic. Cum adică să mă ajute sa vorbesc despre ce vreau să obțin? E simplu, am nevoie doar să iau o decizie, să-mi fac un plan și multa disciplină in executie. Determinare, hotărâre, reziliența, focus, efort. Nu sunt multe vorbe aici.
Cu ce te ajută să fii ascultat? Dacă te gândești să îti cauți un coach, asta e prima întrebare la care vrei să îti răspunzi. În funcție de experiența personală fiecare din noi atribuim o valoare mai mare sau mai mică faptului și senzației de a fi ascultat. Iarași e foarte adevărat că pentru nevoia de a fi ascultat avem familie și prieteni sau colegi. Coachingul implică o componentă masivă de ascultare și tăcere, diferită de interacțiunea socială cu un prieten sau de dialogul între surzi pe care îl practicăm in mod obișnuit pentru a ne face viața mai usoară, rapidă, și aparent eficientă. O bună parte din formarea unui coach se concentrează pe exersarea ascultării și tăcerii și în special pe suspendarea judecătii și cultivarea prezenței.
Am să vă fac cunostință cu Andrei, personajul fictiv care mă va ajuta sa exemplific rolul și scopul unor lucruri pe care un coach le face mare parte din timp. De exemplu ascultarea, tăcerea și prezența. Andrei apelează la un coach pentru că ceva nu îi iese, nu îi (mai) place, ceva se schimbă, ceva nu se schimbă, în principal pentru ca e viu și realitatea lui e diferită față de așteptări sau pentru că realitatea lui e fix cum i-au fost așteptările dar tot lipsește ceva. Satisfacție, rezultate, bani, statut, dragoste, cunoștinte, putere, relații, siguranță, fericire, pace, împlinire sau cine știe ce. Oricare din cele de mai sus se pot translata in obiective de atins. Și pentru ca de ceva vreme are gânduri pe tema respectivă, Andrei decide sa apeleze la un coach. Mai ales pentru că a auzit ca un coach te ajută să îți rezolvi problemele și să iți atingi obiectivele. Aici, Andrei face o confuzie. Coach-ul nu e expert in problema ta, deci nu are cum să te ajute in rezolvarea ei. Poate in schimb sa îți țină o oglindă mentală in față ca să vezi ce tipare de gandire ți-ai construit referitor la problemă și sa îți descoperi singur perspective noi și funcționale. Oglinda mentală este de fapt mintea lipsită de judecată a coachului pe care ti-o oferă in sesiunea respectiva ca sa te poți uita cu compasiune la propria ta minte. Ca sa poată face asta coachul are nevoie sa știe să asculte, să știe să tacă și să fie prezent. Și din când în când să-ti adreseze câte o întrebare.
Încearcă să aduni intervalele de timp în care prietenii, partenerii, șefii și colegii cu care ai discutat in ultimile două zile au tăcut. Cât se adună? Pe de altă parte câte sfaturi, recomandări, păreri, judecăți, manipulări mai mult sau mai putin subtile ai primit in aceste doua zile? Care a fost efectul lor?
Ca să poată asculta, un coach trebuie mai întâi sa tacă din gura. Și deși nu e mereu simplu, ne mai iese din cand in cand. Tac din gură și îl las pe Andrei să vorbească. Mai dificil este să tac din „minte”. Mă opresc din vorbit cu gura și în continuare vorbesc cu mintea. Și ascult ce imi povestește mintea mea despre Andrei, nu ce imi povesteste, de fapt, Andrei.
Dacă îmi pasă de Andrei, după ce am tăcut cu gura, am să tac și cu mintea și îmi voi da șansa să ascult ce spune Andrei. Și am să folosesc tăcerea ca să pot asculta și nu doar auzi. Urechile sunt primul organ implicat in ascultare. Spațiul dintre urechi, este urmatorul. Cand mintea este plină (de solutii, cunoștinte, expertiză, abilități, dorințe, judecăți, nevoi, probleme), ar trebui ca nimic să nu mai intre. Cuvintele s-ar lovi de pavilionul urechii ca de un zid, n-ar ajunge in cap. Aș spune „Andrei, iartă-mă dar nu știu despre ce vorbești. Am mintea plină și nu mai intră nimic.” Numai ca lucrurile nu sunt așa de simple. Deși spatiul dintre urechi e plin, mintea va strecura, intr-un fel, mesajul lui Andrei. Dar nu va mai fi mesajul lui Andrei. Va fi varianta minții mele despre mesajul lui Andrei. Atunci când sunt coach-ul lui Andrei, primul lucru pe care îl pot face pentru el este sa îi ofer un spatiu gol intre urechile mele. Și pot face asta tăcând din minte. Ascultând.
Se intamplă ceva interesant atunci cand cineva te ascultă cu prezentă și fără judecată. Ca egal, ca partener de discuție, ca oglindă mentală. Începi să vezi perspective, alternative și gândirea devine fluidă. Îți vezi propriile tipare de gândire, blocajele și potențialele soluții. Senzația e aproape fizică, vorbind și fiind ascultat probleme, obstacole, dorinte, resurse, emotii, gânduri devin materiale, le poti “vedea”. Le scoți din mintea ta și coachul, dacă te-a ascultat bine, ți le oglindește așa cum au aparut in conversație. Nu poți face lucrul ăsta de unul singur. Imprumutând mintea coach-ului ajungi să conștientizezi ce vrei sa obții și ce te ajută sau incurcă in demersul tău. Conștientizarea e primul pas. Al doilea este responsabilitatea.
Coachingul, din punctul meu de vedere, este o igienă mentală și emotională. Ne ajută să ne stabilim obiective cu sens pentru noi, să conștientizăm semnificația și implicațiile lor și sa ne responsabilizăm fața de ele.
Valoarea intregului proces stă in relația lipsită de judecată/ evaluare cu partenerul de conversație. Veți vedea că, atunci când incepeți să vorbiți cu un coach, veti căpăta și un termen de comparație pentru conversațiile pe care le aveți de obicei cu vocea interioara.
Dacă vrei sa asculți întâi taci. Fizic, oprește-te din vorbit și mental, opreste-ți vocea din cap. Acum ești atent și prezent. Ai șansa să-l asculți pe Andrei și nu pe holograma lui Andrei proiectată de mintea ta. Holograma lui Andrei nu e Andrei.
